Sunt hormoni vegetali cu rol de regulatori de crestere. Sunt produse naturale dar pot fi si sintetizate, se gasesc in toate plantele si daca sint corect aplicate pot face adevarate "minuni". Pe baza acestor substante se obtin preparate simple sau complexe care pot grabi formarea de radacini sau stimula cresterea frunzelor sau a fructelor.
Existenta hormonilor vegetali a fost banuita inca de la inceputul secolului trecut. Numeroase lucrari stiintifice privitoare la aceste subiect au evidentiat prezenta lor, dar nu le-au putut identifica decat mult mai tarziu. Primii fitohormoni descoperiti au facut parte din clasa auxinelor, in jurul anului 1934, giberelinele si citochininele fiind descoperite mai tarziu, in anii ’50. Aceste trei tipuri de regulatori de crestere exercita o actiune stimulativa asupra metabolismului celular. Exista si substante cu efecte inhibitoare asupra cresterii si dezvoltarii celulelor vegetale cum ar fi acidul abscisic, identificat in anul 1965 si substantele fenolice identificate cativa ani mai tarziu. Aceste substante sunt endogene, ceea ce inseamna ca sunt sintetizate de plante. Exista si fitoregulatori de crestere artificiali cu formule chimice asemanatoare celor naturali, prezentand o actiune fiziologica similara.
Toate aceste substante, sintetice sau naturale, sunt numite regulatori de crestere si au anumite caracteristice comune:
- actioneaza intr-o concentratie foarte mica, in concentratie mare sunt toxice, de aceea unele dintre ele sunt folosite ca erbicide;
- actioneaza numai in interactiune cu alti fitoregulatori, functia lor fiind determinata de balanta hormonala stabilita intre ei;
- intervin intr-un numar de fenomene fiziologice ce implica mai multe moduri de actiune astfel incat notiunea de hormon a fost abandonata. O diferenta substantiala intre fitoregulatorii de crestere artificiali si cei naturali consta in faptul ca cei naturali pot fi controlati de mecanismele metabolice ale celulelor fiind eliminati suficient de repede, pe cand cei artificiali persista mult mai mult fiind deseori preferati aplicatiilor practice.

Regulatorii de crestere sint incadrati in trei mari grupe: auxine, gibereline si citokinine.

GIBERELINELE (Descarca Prezentare). Efectul giberelinelor a fost evidentiat inainte ca acestea sa fie identificate. Giberelina a fost descoperita de japonezi care studiau lungimea plantei de orez. In 1898, Hotoaro Hori a constatat ca plantele excesiv de lungi au fost expuse la ciuperca Gibberella fujikuroi. Extractul apos din ciuperca a provocat simptome similare la  plantele testate, ceea ce a condus la ideea existentei unei substante responsabile de aceste efecte. Eiichi Kurosawa reuseste si izoleaza chimic acidul giberelic in 1926. Teijiro Yabuta izoleaza o forma noncristalina de acid în 1935, si in final compusul cristalin a fost izolat în 1938 de către Yabuta şi Sumiki Yusuke.
Separarea giberelinelor in stare pura a fost foarte dificila, datorita greutatilor moleculare mari pe care le poseda. Prima giberelina identificata a fost acidul giberelic sau GA3 (un complex numit „giberelina A”). Aceasta prima descoperire a fost urmata de descoperirea altor gibereline pana cand in plante si in ciuperci au fost identificate in total aproximativ cincizeci de gibereline. Acestia sunt toti compusi endogeni. In practica, giberelinele folosite sunt extracte purificate. Cea mai folosita giberelina este GA3 si mai putin folosite sunt amestecul GA4+GA7 sau GA7. Giberelinele sintetice,  au fost obtinute in anii ’80.
Giberelinele sunt substante active, stimulatoare, prezente in principal in seminte, tuberculi si radacini. Ele stimuleaza germinatia semintelor, grabind aparitia plantulelor aflate in primele stadii de dezvoltare. La plantele mature, giberelinele provoaca marirea neobisnuita a suprafetei frunzelor si a taliei plantelor.        
Aplicate in concentratii reduse, ele pot ajuta la obtinerea unor plante mutant, uriase. Un alt efect interesant este provocarea infloririi, in special la plantele bienale.
Prin pulverizarea plantelor cu solutii continand cantitati infime de gibereline se provoaca o crestere intensa a partii aeriene a plantelor. Cresterea radacinilor nu este influentata deloc sau este influentata foarte slab. La tratarea cerealelor cu gibereline se obtine reducerea procentului lor de cadere, datorita intaririi tulpinii sau a micsorarii distantei dintre noduri. Giberelinele provoaca gigantilism atat prin accelerarea inmultirii celulelor cat si prin marirea dimensiunii lor. Astfel, porumbul pitic se dezvolta la aceeasi inaltime cu porumbul obisnuit si fructifica daca este tratat cu gibereline. Prin aplicarea giberelinelor se pot obtine fructe fara seminte, dezvoltarea rapida a mugurilor, coacerea fructelor. Dezvoltarea rapida a plantei tratate cu hormoni vegetali nu este insa posibila, fara asigurarea tuturor factorilor de vegetatie.
Asupra cresterii ciorchinilor si boabelor de struguri o influenta considerabila exercita tratarea cu acid giberelinic. Cercetarile lui Weaver (1958), Weaver si Mc Cune(1959) au aratat ca tratarea cu giberelina duce la o alungire considerabila a ciorchinilor (de la baza ciorchinelui pana la varful axului principal). Datele arata ca cu cat se aplica mai devreme tratamentele cu giberelina (cu 2-3 saptamani inainte de inflorit) cu atat este mai puternica  alungirea ciorchinilor.

Proprietatile giberelinelor (GA)
- actioneaza asupra elongarii internodurilor, uneori determinand rezultate spectaculoase (ex: s-au obtinut plante de varza cu tulpina de 3 m), dar nu asupra tuturor speciilor. Doar unele dintre varietatile pitice ale unor specii pot atinge talii normale in urma aplicarii de GA, in general varietatile pitice nu reactioneaza la efectul de elongare al acidului giberelic.
- actioneaza asupra infloririi, avand ca efect fie inhibarea inducerii florale, cum ar fi cazul pomilor fructiferi, sau stimuleaza inflorirea speciilor ce necesita temperaturi scazute pentru a inflori, astfel incat in prezenta giberelinelor aceste specii infloresc si fara temperaturi scazute (morcov). La alte specii, ce necesita de asemenea temperaturi scazute pentru inflorire, prezenta giberelinelor induce doar alungirea tulpinii fara formarea florilor (sfecla). Aceste contradictii in aparenta au o explicatie simpla: in plantele prezentate mai sus frigul actioneaza doar asupra cresterii tulpinii, pe cand in celalalt caz asupra procesului de inflorire. Astfel, giberelinele, isi exercita doar rolul de stimulatori ai elongatiei neinfluentand, in acest caz, procesele fiziologice normale;
- actioneaza asupra formarii fructelor la par, mandarin, prun;
- contracareaza efectele virusului galben la visine
- imbunatateste semnificativ inflorirea si randamentul capsunilor
- conduce la cresterea numarului de afine per planta
- la ciresele dulci creste dimensiunea si calitatea ciresei, ciresele sint mai ferme si mai luminoase
- creste productivitatea si calitatea orzului si hameiului pentru bere
- produce o crestere uniforma a rasadurilor de orez
- intrerupe hibernarea si stimuleaza incoltirea cartofilor de saminta
- exercita o actiune complexa asupra germinarii semintelor sau pornirii in vegetatie a mugurilor dorminzi, atunci cand conditiile climaterice (temperaturi scazute) nu permit acest lucru, inducand si ramificarea sau cresterea ramurilor;
- alungirea axului central al ciorchinilor strugurilor si a ramificatiilor lor laterale;
- cresterea dimensiunilor boabelor de strugure;
- marirea greutatii medii a ciorchinilor strugurilor;
- cresterea productiei;
- marirea boabelor fara seminte si a caderii florilor la unele soiuri cu flori hermaphrodite normale;
- se constata unele particularitati specifice ale soiurilor, in ceea ce priveste actiunea giberelinei, a concentratiei ei si termenele de aplicare;
- NU se foloseste la varza, ii schimba gustul in amarui si varza devine uriasa (s-au raportat si exemplare de 3 metri) si varza devine lemnoasa.

Giberelinele in plante

Giberelinele au fost descoperite atat in plante cat si in ciuperci cu o distributie inegala. Unele gibereline se pot intalni doar in plante, altele doar in ciuperci si unele in ambele grupe (acizii giberelici 1,3,4,7,9). Unele plante poseda doar un fel de gibereline, in alte specii se afla si actioneaza mai multe tipuri de gibereline. Locurile de sinteza a giberelinelor se afla la nivelul frunzelor foarte tinere, in mugurii foliari si florali, in lastarii activi, in varful radacinilor si in embrioni. Giberelinele circula liber prin planta fara existenta unei polaritati fiind asociate deseori zaharurilor.

AUXINELE. Se gasesc in muguri, in varfurile tulpinilor si in frunzele tinere. La nivel celular, auxinele ingroasa membranele, favorizeaza depunerea de substante si stimuleaza diviziunea. Daca sunt folosite in concentratie mai mare, celulele cresc haotic dand nastere unor tumori vegetale! Auxinele favorizeaza formarea si alungirea radacinilor si tulpinilor.
Auxinele au fost descoperite in urma unor experimente asupra coleoptilului la Gramineae. Numele de auxine provine din grecescul auxein – acreste, determinand elongarea celulelor (auxesis – crestere ce se refera in special la marimea celulei decat la numarul de celule). Auxinele intervin in multe fenomene fiziologice, iar actiunile lor depind deconcentratiilor si de interactiunile cu alti regulatori de crestere. Studiind cateva din efectele lor s-a putut concluziona ca:
- exercita o actiune clara asupra elongarii celulare, aceste efect urmeaza cresterii plasticitatii peretelui celular si penetrarii apei in celula. Apoi rezistenta peretelui scade si celula creste in lungime;
- modifica permeabilitatea membranei plasmatice, ceea ce duce la o descarcare de ioni de H, determinand o crestere a aciditatii responsabila de diminuarea rezistentei peretelui celular si o absorbtie de ioni de K+;
- influenteaza in general metabolismul celular si in particular sinteza ARN-ului ribozomal (ribozomii participa la sinteza proteinelor);
- stimuleaza diviziunea celulelor cu origine cambiala (acest tip de actiune a determinat insuccesele din primele incercari de initierea a culturilor in vitro);
- actioneaza asupra sintezei etilenei intr-o anumita concentratie, etilena intervine in schimb in reglarea nivelului de auxina cel putin la nivelul vaselor conducatoare;
- actioneaza asupra tropismului plantelor si asupra corelatiei dintre organe;
- determina intarzierea caderii frunzelor si a fructelor;
- au actiune rizogenica fiind folosite in special in propagarea speciilor ornamentale destinate comertului de flori taiate.
Aceste efecte numeroase nu pot rezulta doar din actiunea singulara a auxinei deoarece concentratia optima este diferita pentru fiecare tip de actiune in parte si se schimba in functie de concentratia celorlalti fitoregulatori.

Modul de actiune al auxinelor. Nu se poate da un raspuns precis, dar cercetarile in domeniu au evidentiat existenta unor receptori fie membranari, fie citoplasmatici specifici auxinei. Pe baza acestei ipoteze au rezultat urmatoarele concluzii:
- in functie de prezenta sau absenta unuia sau a celuilalt receptor apar diferente de reactie in concordanta cu originea celulei ce reactioneaza la acest fitohormon;
- in functie de afinitatea receptorului pentru auxina unii sunt angrenati mai repede decat altii.
Au fost descoperiti receptori si pentru alte tipuri de fitoregulatori de crestere, de aici se poate extinde ideea existentei de receptori pentru toate tipurile de regulatori endogeni.

Auxinele in plante. Toate plantele sintetizeaza auxine, sinteza modulata de stadiul de dezvoltare ale acestora. Sinteza auxinelor are loc la nivelul frunzelor tinere, a mugurilor si in florile si fructele tinere. Auxinele circula de la varful spre baza organelor cu o polaritate puternic pronuntata in organele tinere, dar in cursul transportului lor sunt descompuse de auxin-oxidaze, ceea ce inseamna ca auxinele sunt in concentratie mai mare in apropierea situsurilor de sinteza. Astfel, auxinele sunt prezente intr-o concentratie suficienta in varful plantelor in crestere, in mugurii florali sau foliari, pentru a asigura multiplicarea si elongarea celulelor

CITOKININELE. Se gasesc in radacini, unde sunt produse in mod natural de catre plante, dar si in tulpina, in concentratie mai mica. Stimuleaza diviziunea celulara si cresc rezistenta. Se poate spune ca citokininele provoaca intinerirea plantelor, aplicate pe frunze ingalbenite, acestea vor inverzi crescandu-si continutul de celule sanatoase si implicit de clorofila.